Supraviețuitori – Juliane Koepcke sau femeia care a căzut din cer

 

Pe 24 decembrie 1971, Juliane Koepcke, o tânăra de 17 ani, ia avionul de la Lima, in compania mamei sale, pentru a sărbători Crăciunul alături de tatăl ei, aflat  la Pucallpa, un orășel aflat la o ora de zbor.

Cu toate ca linia aeriana LANSA nu avea o reputație prea buna și în ciuda prognozei meteo care nu se anunța deloc favorabila, mama și fiica au hotărât sa plece. 

Accidentul

Prima parte a zborului a fost fără incidente, apoi avionul intra într-o zona cu turbulente și avionul a început sa vibreze. Un fulger a lovit aripa dreaptă și, câteva secunde mai târziu se auzi o explozie puternică. Fulgerul lovise un rezervor de combustibil. Explozia a smuls aripa dreapta.

In cartea sa When I Fell from the Sky (Când am căzut din cer), Juliane Koepcke menționează:

La dreapta, am zărit un fulger orbitor și avionul a început sa se prăbușească cu viteza. Mama a spus „Asta e!”

Caderea

După explozia asurzitoare, urma o liniște profundă. Juliane realiză că nu mai este în avion și, departe, sub ea, se vedea jungla amazoniană. Când și-a revenit era deja la sol, încă legata de scaun. Cât ar părea de necrezut, Juliane a supraviețuit căderii cu o claviculă fracturată, o tăietură în piciorul drept și ochiul drept tumefiat. Faptul că a căzut pe frunzișul bogat al coroanelor copacilor, cât și faptul că rândul de locuri pe care era așezata fata s-a învârtit în cădere, asemeni unui elicopter, a contribuit la supraviețuirea miraculoasă.  

Juliane Koepcke - Harta dezastrului.
Harta dezastrului.

Lecția de supraviețuire

Juliane își aminti lecțiile de supraviețuire pe care i le dăduse tatăl sau. Prima și cea mai importantă: sa găsească cu curs de apă și sa-i urmeze cursul pentru ca pe malul unei ape este foarte posibil sa existe case. Găsi un pârâu și începu să-i urmeze cursul. Lucru care se dovedi nu tocmai ușor. În drumul ei de-a lungul apei găsește resturi ale avionului și … mai multe corpuri neînsuflețite, victime ale accidentului. Încearcă, fără succes, să-și găsească mama. Avea sa afle mai târziu ca mama ei a supraviețuit prăbușirii, dar a murit câteva zile mai târziu, din cauza rănilor grave.

Prin jungla

Juliane continuă sa traverseze pădurea urmând cursul de apa. Încet încet râușorul se lărgește. Pentru o perioada poate sa meargă pe mal, dar vegetația devine din ce în ce mai deasa, asa ca este obligata sa intre în apa și sa înoate.

Știam că pisicile de mare se retrag în apa putin adâncă de la mal, așa că merg cu grijă. Progresul este atât de lent încât decid să înot pe mijlocul râului – pisicile de mare nu se aventurează în apă adâncă. Trebuie să fiu atenta la piranhas, dar am învățat că aceștia sunt periculoși numai în apă stătătoare. De asemenea, mă aștept să întâlnesc caimanii, reptilele asemănătoare cu aligatorii, dar, în general, ei nu atacă oamenii.

Neavând curaj sa mănânce nimic din ce întâlnește, știind de la tatăl ei că aproape tot ce creste în junglă poate fi otrăvitor, Juliane, se hrănește cu câteva dulciuri pe care le găsise printre resturile avionului. Acestea se termina însă repede, și fata își continuă drumul continua sa meargă și să înoate bând numai apa.

Pe timpul zilei înot, dar devin tot mai slăbită. Beau multă apă din râu, care îmi umple stomacul, dar știu că ar trebui să mănânc ceva.

Din ce în ce mai slăbita, Juliane se simte abandonată, dar nu renunță. Din cauza faptului ca înoată toată ziua spatele îi este ars de soarele puternic. Avea să afle mai târziu ca avea arsuri de gradul doi. Simțurile încep sa-i joace feste: i se pare că vede acoperișuri de case, păsări de curte, oameni. Este din ce în ce mai obosită.

Speranța

În cea de-a zecea zi se lasă sa plutească pe apa, ferindu-se cu greu de trunchiurile de copaci. Ca sa prindă puteri, iese la mal și adoarme imediat. Când se trezește vede o barca cu motor pe celălalt mal. Nevenindu-i sa creadă, înoată și se convinge ca nu era o halucinație. (Mai târziu, întrebată de ce nu a luat barca răspunde ca nu a vrut sa o ia pentru ca era ca și cum ar fi furat-o.

Observa o cărare care ducea de la mal undeva pe un deal. Epuizata, ii ia ore întregi sa ajungă pe deal unde găsește o coliba. Rămâne în interior sperând sa o găsească cineva în curând. Abia în ziua următoare, spre seara, aude voci:

În amurg se aud voci. Imi imaginez, cred eu. Dar vocile se apropie. Când trei bărbați ies din pădure și mă văd, se opresc în șoc. „Sunt o fată care a fost în accidentul LANSA”, spun în spaniolă. Numele meu este Juliane.

Lucrătorii forestieri au descoperit-o pe Juliane Koepcke la 3 ianuarie 1972, după ce a supraviețuit 11 zile în pădurea tropicală. Au transportat-o la spital unde o aștepta tatăl ei. Când și-a revenit s-a întors in junglă alături de echipele de căutare/salvare. Nouăzeci și unu de oameni, inclusiv mama lui Juliane, au murit în prăbușirea LANSA Flight 508. Juliane a fost singurul supraviețuitor.

Juliane s-a mutat in Germania unde si-a continuat studiile. Astăzi este biolog și bibliotecar la Bavarian State Collection of Zoology. Se întoarce deseori la Panguana, unde stația de cercetare pe care a moștenit-o de la părintii ei continuă să-i primească pe oamenii de știință.

Juliane Koepcke lângă epava avionului.
Juliane Koepcke lângă epava avionului.

Surse:
https://aviation-safety.net/database/record.php?id=19711224-0
Wings of Hope (German: Julianes Sturz in den Dschungel)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s